Înainte de realizarea operaţiei de mărire de sâni, pacientul trebuie să stabilească un consult cu medicul care va realiza intervenţia. Cu această ocazie pacienta poate afla tot ce o interesează referitor la tipurile de implant, al forma lor, la felul în care va decurge operaţia, la precauţiile pre şi post operatorii şi îi poate explica medicului care îi sunt aşteptările referitor la acest tip de operaţie – care doreşte să fie rezultatul final.
În perioada de pregătire a intervenţiei de mărire de sâni, pacienta trebuie să urmeze un set de instrucţiuni date de medic, pentru evitarea posibilelor complicaţii.
Este important ca pacienta să nu ia aspirină sau alte produse care conţin aspirină, cu zece zile înainte de operaţie, deoarece aspirina acţionează prin subţierea sângelui. Persoanel care fumează trebuie să renunţe la acest viciu cu două luni înainte de realizarea operaţiei, deoarece fumatul amână procesul de vindecare.
În momentul în care se planifică realizarea unei operaţii de mărire de sâni trebuie să se stabilească şi tipul de implant dorit: cu silicon sau cu soluţie salină. De asemenea este important să se afle şi modul în care acest eimplanturi vor fi plasate: subglandular – între sân şi muşchiul pectoral, sau submuscular – sub muşchiul pectoral. O altă decizie pe care pacientul trebuie să o ia împreună cu medicul constă în alegerea zonei unde se va realiza incizia: sub sân, în zona axilei, a ombilicului sau în zona areolei.
Forma implantului reprezintă o altă decizie pe care pacientul trebuie să o ia ţinând cont de forma sânilor, de mărimea viitorilor sâni şi de comformaţia corpului. Implanturile pot fi rotunzi sau pot avea formă de lacrimă.
Alegerea texturii implantului mamar presupune a alege între un implant cu suprafaţa moale şi unul cu suprafaţă striată. Netede sau striate, implanturile au fost realizate pentru a se evita posibilitatea producerii unei contracţii capsulare.